Această scriere este dedicată durerii mute şi suferinţei zecilor  de mii de militari români care se regăsesc în ea.

                                                                      UNDE EŞTI, ARMATĂ ROMÂNĂ?

                                                                                            (partea a doua)

 

         Cum de s-a ajuns la concluzia, fluturată azi de guvern, că armata “mănâncă banii statului de pomană”?

         Urmare a incompetenţei celor care administrează ţara, banii din buget au devenit insuficienţi. Credeţi că şi-au recunoscut incapacitatea şi au lăsat locul altora, mai capabili? Nu. Au dat vina pe “criză”. O criză ciudată, cînd indusă, când generată intern, când existentă cu adevărat, când iluzorie, când cea mai severă din istorie, când în curs de rezolvare.  Ca şi dumneavoastră, am observant că, în mod suspect, criza a apărut odată cu accederea la putere a unui anumit partid  (într-o coaliţie contra naturii) şi cu numirea în fruntea guvernului a unui anumit premier. De atunci au început să nu mai fie bani. Ce coincidenţă stranie!…Să fie vorba de criza mondială, de neştiinţa conducerii, de incapacitatea managerială, de fraude nedescoperite încă, de “sifonarea” conştientă către cercurile de interese a banului public? Greu de ales. Hai să spunem că doar criza e de vină.

         Disperaţi, în goana după fonduri, guvernanţii  au descoperit că militarii au solde, au sporuri, au ordine și medalii care le oferă anumite avantaje, au (culmea!) asistență medicală gratuită. Și mai presus de toate, militarii au și pensii! A fost o constatare ce pare ca a umplut de uimire toata clasa politica aflata la guvernare. De uimire şi de  speranţă. Ei au văzut  aici bani. Banii pe care nu erau în stare să-i producă altfel.

         Atacul a urmat imediat: “ Militarii ăștia sunt niște nesimțiți,  cu solde nesimțite, cu pensii nesimțite!  Iată vinovații!” Au arătat cu degetul, acuzator și au răcnit:”Stimați cetățeni, banii voștri sunt la ei!”

         Au apărut imediat vorbitorii de serviciu. La radio, televizor și în ziare. Ei au făcut, în fața națiunii, comparații din care a rezultat că un ofițer mănâncă banii la trei pensionari, ori la doi profesori suplinitori. Și a urmat îndemnul:” Pe ei, pe mama lor de nesimțiți!”

         Măsurile nu s-au lăsat așteptate. În numele dreptății sociale s-a stabilit: sporurile să dispară, soldele să scadă,  să-și  cumpere cu banii lor uniformele, să plătească asistența medicală şi medicamentele. Au analizat soldele şi le-au văzut prea mari, cu sporuri “nesimţite” pe care s-au hotărât să le sisteze “temporar”. Şi le-au anulat. Pe cât timp? Se mai analizează… Au venit la rând pensionarii militari şi s-a constat (culmea!), de ministerul care are în denumirea sa “şi  Protecţiei Sociale”   (demn de Kafka!),   că au pensii “nesimţite”. A iesit la rampă însuşi domnia sa,  primul ministru, care a stabilit fără drept de apel ca  pensile militare să se plafoneze la 3000 de lei! Mai mult, de acum înainte să se treacă la  recalcularea, retroactiv, a  tuturor  pensiilor militare după principiul “sfânt” (sfinţit de el!) al cotributivității! Fiindcă în armată nu s-a aplicat niciodată o asemenea metodă, toţi militarii au înţeles că va urma un “calcul” incorect, lipsit de orice obiectivitate. Bazat pe o realitate virtuală, aşa  cum ministrul de resort a şi recunoscut. Cu un singur scop, scăderea tuturor pensiilor militare aflate în plată, cu sume atât de mari cât să acopere o cifră aiuritoare, estimată de guvern. Fără nici o bază reală. Este, de fapt, un furt. Un furt care se încearcă a fi justificat legal!

         De ce pensie până la 3000 de lei și nu 2999 ori 3001? D-aia!  Aşa vrea ilustrul nostrum premier!

         Guvernanții sunt hotărâți: ”Nu contează că militarii nu au cărți de muncă din care ar trebui să rezulte eventuala lor contribuție la fondul de pensii. Facem noi o estimare virtuală!  Ce dacă fondul din care ei primesc pensiile nu are nici o legătură cu fondul național de pensii?  Aplicăm un artificiu, nu se poate să nu găsim o cale de a-i aduce pe acești rebeli, scăpați de sub control, în rânduri!”

         ”Au  legi? Chiar legi speciale? Ba chiar legi organice?”

         ”Nici o problemă! Păi ce domnule, armata e mai cu moț? Le desființăm! Și fiindcă asta durează,   până atunci,  le ignorăm.”

         ” Să se opună cineva? Să aibe cineva o părere contrară? Vreun politician zălud?  Nu se poate!” Se aplică zicala politică biecunoscută:” Ciocu mic, acum noi suntem la putere!”

         ”Armata?  Să se opună militarii? . Nu-i posibil. Ei nu au dreptul la greve, ei nu au dreptul la protest.  Legile? De acum noi le fabricăm! Ţara? Putem face tot ce vrem cu ţara asta. Cine să ne oprească?   Militarii? Ei să-şi respecte jurământul, şi să tacă!

         Jurământul militar?  Vi-l amintesc.  

         EU, MILITAR ROMÂN,

        JUR CREDINŢĂ PATRIEI MELE, ROMÂNIA,

        JUR SĂ-MI APĂR ŢARA CHIAR CU PREŢUL VIEŢII,

        JUR SĂ RESPECT LEGILE ŢĂRII ŞI REGULAMENTELE MILITARE.

        AŞA SĂ-MI AJUTE DUMNEZEU!

        Se profită, chiar şi de acest sfânt jurământ! Dar cum rămâne cu jurământul depus de domnii demnitari? Cum îşi respectă jurământul către ţară, cu mâna pe biblie, domnul prim- ministru şi miniştrii cabinetului său? Da, aveţi dreptate, ei nu au spus “cu preţul vieţii” şi dacă respectă ceva, atunci respectă legile strâmbe, făcute de ei. Şi încă ceva, respectă interesul de partid. Celelalte, nu contează.

         Iată cum Armata, militarii, au “devenit o povară de nesuportat pentru țară” și prin binecuvântarea guvernanților au ajuns  “trântorii națiunii”, cauza tuturor relelor!

        Mai țineți minte sloganul ” Armata e cu noi?”

        Țineți minte cum, sprijinându-se pe uniformele pătate de sângele soldaților,  ofițerilor  morți și răniți atunci, politicienii de ieri (care sunt și cei de azi) s-au cocoțat în fruntea statului?

       Țineți minte cum jurau recunoștință veșnică ”Armatei și jertfei ei în numele Revoluției”?   Doar alte minciuni.

        Ei, politicienii aceia, sunt și acum acolo sus. Vedete ale societății. Îi vedem tot timpul preocupați, cu frunțile încrețite de grija poporului, dar minţind în continuare. Au ajuns supra bogați. Multimilionari în euro. Posesori de bunuri nemăsurate, cu palate în țară și  case în țări exotice. Cu  copiii trimiși la studii și trai ușor peste hotare.  

         Și, culmea impertinenţei, ei sunt cei care  arată cu degetul! Ei sunt aceia care înfierează azi Armata. Ei au stabilit că  militarii activi sau în rezervă, sunt nesimțiții care trăiesc cu bani zmulși de la gura poporului!

         Banii lor, infinit mai mulţi decât întregul buget al Armatei, de zeci de mii de ori mulţi decât cea mai mare soldă , pot să ne spună unde provin?  

         Nu vreau să dau nume. Deși unii ar merita însemnați cu fierul înroșit, ca să nu uite niciodată răul pe care l-au făcut şi  îl fac ţării şi Armatei. Nu dau nume fiindcă nu vreau să pătez aceste fraze, dedicate din suflet militarilor minţiţi şi nedreptăţiţi fără contenire de politicieni veroşi. Politicienii aceia şi acestia, fără nimic sfânt înafara intereselor lor de moment. Fără ţară, fără neam, fără ruşine!

          Aflaţi în faţa acestei situaţii, în care statul, guvernul , cu acceptul tacit al conducerii Armatei atacă fiinţa şi tradiţia instituţiei militare, asasinând moral şi condamnând la privaţiuni fizice şi spirituale  elitele oştirii, întregul său personal,  militarii au nevoie de sprijin. Ei nu se pot răscula. Există organisme statale, demnitari şi personalităţi pe funcţii de decizie care ar putea bloca această nebunie. Există Parlamentul ţării. Şi  mă întreb şi vă întreb: 

         Cine îi apără pe militari? Nimeni!

                                                                        (urmează partea treia)

Advertisements