Această scriere este dedicată durerii mute şi

 suferinţei zecilor de mii de militari  români care

 se regăsesc în ea.                                                                                                                                                             

                                                UNDE EȘTI, ARMATĂ ROMANĂ?

                                                                 (partea întâia)

          Armata, institutie de bază a statului este azi în pericol. Este terfelită și stigmatizată, aruncându-se  acuze de neconceput asupra tuturor celor ce o compun.  Printr-o campanie mediatică abjectă, coordonată politic de la nivel guvernamental, se urmăreşte demolarea statului social al slujitorului sub drapel.

            Militarii, activi si în rezervă,” legați” la gură și la mâini de legi pe care numai ei le mai respectă, asistă neputinciosi la un înspăimântător proces de denigrare  a lor, a instituției care i-a creat si pe care la rândul  lor au creat-o, pe care o iubesc si o respectă.

            Mândria de a fi oștean, corectitudinea si verticalitatea militarului de carieră sunt  în pericol să dispară odata cu institutia. Este vizibil efortul de a-l  transforma pe militar  într-un umil slujbaş  aliniat, în mod mecanic, celorlalţi bugetari. Nu se doreşte însă ca, totodată, să i se asigurare toate drepturile şi instrumentele de protecţie în faţa abuzurilor puterii de care funcţonarii publici beneficiază. Energii importante se cheltuiesc pentru decredibilizarea instituţiei militare. O asemenea viziune asupra Forţelor Armate, impusă de însuşi  şeful  guvernului unei ţari europene, membră cu drepturi depline a Alianţei Nord-Atlantice şi a Uniunii Europene, pare cel puţin iresponsabilă. Ca să nu folosesc cuvinte mai tari. 

              Va trebui ca cineva să-i explice domnului prim-ministru, pe înţelesul domniei sale, că prin apartenenţa ţării la NATO Armata Română are şi obligaţii, dar şi drepturi care exced competenţelor domniei sale. Văzându-i gesturile politice, sunt convins  că, până acum, nu a fost capabil să înţeleagă o realitate atât de simplă.

            Cum a devenit posibil ca Armata să ajungă într-o asemenea situaţie? Voi încerca să explic mai jos, deși sunt conștient că vorbele nu pot exprima exact proporțiile dezastrului.

            Incă din anii din ‘90, în numele modernizării Armatei, cerută de alinierea la exigenţele armatele statelor NATO, au fost desființate mari unitați, unitați militare tradiționale, categorii întregi de forțe ale armatei. Zeci de mii de ofiţeri şi subofiţeri au fost disponibilizaţi.

            În paralel, prin decizii stranii de natură “economică”, a fost trecută la fier vechi o industrie militară performantă și ca urmare au fost  condamnate la foame alte mii, zeci de mii de specialiști de înaltă clasă împreună cu familiile lor.

            Impactul acestor măsuri, pe care nu vreau sa le judec acum, deşi ar merita,  a fost fatal pentru  mii şi mii de ofițeri și subofițeri activi. Oameni, în marea lor majoritate tineri, în putere,  care aleseseră meseria armelor  tocmai pentru că știau că, dacă sunt corecți și muncitori, vor avea o cariera predictibilă, cu pași și trepte ierarhice exact stabilite, cu salarii dacă nu mari, măcar sigure si cu un drept la pensie neîndoielnic, au fost  aruncați afară și acum îngroașă lungul șir al celor ce nu știu ce vor mânca mâine.  În spatele lor se află  sutele de mii de familii.

            Iată datele, colectate din surse oficiale. În 1989 armata avea 235.000 de militari activi. Generali, ofiţeri, subofiţeri şi militari în termen. În 2007 ajunsese la circa 75.000 militari, iar pentru 2015 numărul acestora se va diminua la 65.000. Au dispărut, deci, 170.000 de oameni, inclusiv ca urmare a profesionalizării armatei. Dacă nu este suficient,  poate vi se va părea mai sugestivă dinamica diminuării numărului de ofiţeri. Existau în Armata română:

                      în anul 1989: circa 55.000 ofiţeri;

                                în anul 1998: 36.500 ofiţeri; 

                            la  31.12.2003: 14.252 ofiţeri;

                            la 31.12.2009: 11.250 ofiţeri;

                Nici o altă instituţie fundamentală a statului nu a mai cunoscut o asemenea dramatică transformare în anii de după revoluţie! Ştiţi carea fost media zilnică a scoaterii din armată, pentru  ofiţeri, în ultimii 20 de ani? Vă spun eu, tot din date oficiale. În fiecare zi a ultimilor douăzeci de ani au fost eliminaţi din armată, în medie, şapte ofiţeri. Da, 7 pe zi!

           Revine aceeaşi întrebare, cum a fost posibil să se întâmple fără nici o reacţie, fără urmă de protest?

           Pentru a înţelege, este emblematic ceea ce spunea în anul 2001 generalul de divizie Nicolae Păştinică, pe atunci Inspector General al Armatei: “…începând cu anul 1990, aceasta (Armata României s.n.) se află într-o dorită, dar perpetuă reformă.  Acum, după 11 ani de numeroase experimente, încercări, renunţări, evaluări şi reevaluări, ambiguităţi de ordin conceptual sau normativ, consider că putem afirma, fără să greşim prea mult, că asupra organismului militar s-a acţionat plecând de la premisa că acesta prezintă “simptome de boală”. Acest proces de însănătoşire s-a desfăşurat însă fără o cunoaştere permanentă a stării reale, fără o radiografiere atentă a bolilor, ca de altfel şi a părţilor sănătoase, fără a se analiza care este modul lor de manifestare şi care pot fi consecinţele lor pe termen scurt sau lung. În aceste condiţii, “tratamentele medicale” ca şi “operaţiile chirurgicale” la care a fost supus acest organism şi-au greşit ţinta şi au accentuat bolile sau au generat altele noi.”

             Este numai o parte din procesul atât de traumatizat suferit de corpul militarilor. De atunci, de la acele constatări, au mai trecut încă zece ani. Mult mai grei. Degradarea instituţiei militare a continuat în mod accelerat.

           Şi revine, iar, întrebarea. Cum a fost posibil să se întâmple toate aceste grozăvii fără nici o reacţie vizibilă, fără nici un protest. Răspunsul e simplu. Militarii au fost minţiţi. Minţiţi cu neruşinare!

            Li s-a promis un plan amplu de reconversie profesională.  ”Nimeni nu va ramâne fără un loc de muncă”. Așa li s-a spus. ”O să fiți angajați cu prioritate în funcții publice. Pregătirea voastră  vă recomandă pentru asta. O să primiți salarii compensatorii, o să aveți și pensii cu care să supraviețuiți până la ocuparea noilor funcții. Apoi, pensia se va cumula cu noul salariu și  veți trăi omenește”

            Nu numai li s-a spus.  Nu au fost numai vorbe. Au fost elaborate hotărâri de guvern, adoptate hotărâri ale CSAT, aprobate strategii pe termen scurt şi lung, au fost modificate legi şi regulamente. Totul ca la carte!

            Disciplinați, învățați cu respectarea cuvântului dat, militarii au acceptat disponobilizarea. O cere țara, și-au spus ei. Și s-au supus.

            Ce s-a întâmplat după? Iarăși simplu.

            Nimic din ceea ce s-a promis nu a fost respectat! Toate promisiunule au fost date uitării. Toate! Cele scrise şi cele nescrise.

            Cu cinism, reconversia profesională s-a sistat, prin decizie politică, la jumătatea drumului.  Fusese planificată a se realiza numai cu fonduri obţinute din surse externe! Şi cum era de presupus, a sucombat. Era prea scumpă, banii nu veneau  și ministerul nu-și mai putea permite să o susțină.

         Apoi, anul trecut, în numele restructurării statului, cumularea salariului cu pensia a devenit un delict. Ca şi cum n-ar fi fost suficient, acum guvernanţii vor şi diminuarea (cu până la 69%!) a pensiilor militare de stat, fără nici o bază reală. Încălcând hotărâri de guvern, legi ordinare, legi organice, dispoziţii şi decizii NATO,  violând constituţia! Ca om raţional nu poţi să nu te întrebi, ce va mai urma?

             Ce le pasă guvernanților de miile de militari activi, pensionaţi sau aruncaţi pe drumuri? De miile de cariere amputate? De miile de destine distruse? Au alte probleme mai importante. Lansează lozinci. În primul rând  se vor ocupa de “modernizarea  societăţii româneşti stârpind temeinic abuzurile!”

” Armata? Să stea în banca ei. Și așa mănâncă banii statului de pomană!”

                                                                                                                                                            (urmează partea a doua)

Advertisements