Motto: “Îmi este mai teamă de o armată de 100 de oi conduse de un leu, decât de o armată de 100 de lei conduşi de o oaie” ( Talleyrand)
CUVÂNTUL COMANDANTULUI
Nu apucasem până acum să citesc în întregime cuvântarea domnului preşedinte Traian Băsescu, comandant al Forţelor Armate, susţinută în ziua de 5 martie 2010 la bilanţul Ministerului Apărării Naţionale . O fac acum, destăinuindu-vă şi dumneavoastră ce am găsit eu în şi printre cuvintele preşedintelui nostru, al tuturor românilor.
După laude, satisfacţii personale şi mulţumirile adresate tuturor militarilor români, domnul preşedinte trece la concret. Spune exact ceea ce ştiam deja, că “situaţia resurselor financiare afectează şi Armata” . Apoi, în mod stupefiant, adresându-se ostaşilor, le atrage atenţia : “ Va trebui să înţelegem odată pentru totdeauna că nu putem cheltui mai mult dacât producem”. Bănuiesc că militarii aflaţi în sală s-au privit miraţi unii pe alţii, întrebându-se ce produc ei şi ce măsuri să ia ca să cheltuiască mai puţin decât costă produsului lor finit. Mă întreb şi eu, la ce bilanţ s-o fi crezut, pentru o clipă, preşedintele? La bilanţul Industriei Miniere? Cât şi ce produce armata, oricare armată a lumii? Este menirea militarului să producă? Mă ispiteşte un răspuns vulgar dar mă abţin, din respect pentru dumneavoastră.
Este posibil ca domnul preşedinte, aflat acum la al cincilea an de mandat să nu fi înţeles un adevăr extrem de simplu? Acela care spune că armata ţării se dimensionează pe baza cerinţelor reale de securitate ale statului şi se finanţează conform acestor dimensiuni? Cum ar putea armata să cheltuiască mai mult decât produce, sau mai puţin?
Realizând probabil gafa, domnul preşedinte adaugă imediat “…n-o spun pentru armată ci o spun în general.”
Acum am înţeles. Adică, aflându-se la bilanţul Armatei Române, dânsul nu s-a referit la militari. A vorbit aşa, la modul general, ca să mai treacă timpul…tot era la o şuetă cu ministru şi ceilalţi vreo două sute de ofiţeri şi generali din sală. Doar eu, cârcotaşul, putusem să mă prefac că nu pricep ceea ce era limpede ca lumina zilei pentru toată lumea. Preşedintele se adresase altora,nu celor prezenţi.
Întristat şi îngrijorat destăinuie apoi militarilor aflaţi la ceas de analiză, că “va trebui să facem un nou împrumut extern, ca să plătim facilităţile de care au beneficiat categorii în mod nejustificat – sporul de zâmbet”… etc etc.( topica citatului nu-mi aparţine) Tot nu înţeleg. Poate discursul este prea subtil pentru mintea mea surmenată. Păi, dacă au beneficiat înseamnă că acum nu mai beneficiază. Şi nici altădată. A trecut, s-a sfârşit. Gata! Basta! De ce am mai plăti dintr-un împrumut viitor nişte “facilităţi” care au dispărut de mult, cum ar fi “sporul de zâmbet”? Vedeţi vreun motiv? Este oare posibil? Retroactiv, poate… Parcă văd cum o să vină guvernul, în frunte cu domnul Boc şi o să întrebe politicos pe fiecare bugetar întâlnit în cale:”Ai zâmbit acum vreo doi ani? Dacă da, uite, ne-am împrumutat şi îşi dăm nişte bani acum, pentru că atunci era în vigoare sporul de zâmbet”. E de râs? Nu, nu pot nici măcar zâmbi. O idee parşivă îmi şopteşte că altceva are de gând preşedintele să facă cu acei bani. Nu ştiu ce. Dar a găsit-o p-asta cu zâmbitul şi ne-a servit-o aşa, profitând de nebăgarea noastră de seamă.
În sfaturi, domnul preşedinte pare inepuizabil. Citez: “Armata să fie una din primele care să înţeleagă că nu se poate trăi cu bani împrumutaţi!”. Cât tupeu, câtă ipocrizie! (Scuze, mi-au scăpat…) Adică dumnealui, comandantul Forţelor Armate, preşedintele adică, împreună cu guvernul său, s-au împrumutat zeci de miliarde de euro fără să întrebe pe nimeni, cu atât mai putin pe militari. Acum, intenţionează să o comită din nou, tot fără să ceară acordul cuiva, cu atât mai puţin Armatei. Şi tot domnia sa este indignat! Năucitor!… Mai mult, nu se poate abţine şi atrage încruntat atenţia militarilor să strângă cureaua, că nu se poate trăi din bani împrumutaţi. Aproape să crezi că cei aflaţi în sală l-ar fi somat acum un an: “Împrumută-te sau te împuşcăm!” şi demonstrându-se că au greşit a venit, personal, să le arate obrazul.
Să fiu eu atât de idiot încât să nu înţeleg? După mintea mea, preşedintele era primul demnitar al statului obligat să priceapă filozofia asta cu banii altuia. Încă înainte de a solicita celor de afară miliardele de euro în numele nostru, al tuturor celor ce-i plătim! Sau măcar să ne fi întrebat: “Sunteţi de acord măi, plătitorilor, să trăiţi cu bani împrumutaţi?” Şi poate s-ar fi găsit cineva care să-i spuie :” Nu, că nu vom putea trăi numai din împrumut, domnule filozof!”
În final, angajamentul preşedintelui, comandant al Forţelor Armate, este ferm. Solemn, chiar:”..îmi este clar şi este una din responsabilităţile mele în calitate de comandant al Forţelor Armate, să privesc cu realism către nevoile armatei, în mod deosebit către nevoile de dotare şi către nevoile de securitate socială”
Cu “dotarea” ne-am cam lămurit. S-a hotărât, tot de către domnia sa… adică nu, să fim corecţi, de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării al cărui şef este chiar preşedintele României, achiziţionarea unor avioane vechi, pe care armata SUA urma să le scoată din uz. V-a întrebat cumva pe dumneavoastră dacă vreţi avioane vechi sau noi? Sunt sigur că nu. Poate, unii dintre dumneavoastră, mai înţelegători, veţi spune: “Asta e, suntem o ţară săracă!” Nu vă grăbiţi. Preţul total, însumând costurile de retehnologizare, reparaţii şi revitalizare este mai mare decât dacă am fi cumpărat avioane noi, cu performanţe apropiate, dar de la alţii. În plus, mentenanţa acestor avioane la mâna adoua, pe întreaga perioadă de utilizare, va fi asigurată tot de americani şi tot pe bani. Pe mulţi bani.
În privinţa “securităţii sociale” a militarilor, mai aşteptăm încă. N-aş vrea să fiu cobea rea, dar parcă văd că ideile demolatoare din punct de vedere social pentru militari ale cuplului Boc-Şeitan vor fi binecuvântate de către chiar domnia sa, preşedintele comandant al Forţelor Armate. Firesc, este doar una din responsabilităţile sale! Care îi sunt foarte clare…
